plângeam într-un colţ
nu mă îmbrăcai
o umbră
în fiecare strop al gândurilor mele,
fiecare clipă dilatată până la tine
- infinitul, în povestea asta, e făcut din plastilină
multă ceaţă
trece
prin plămâni
ţi-am găsit o stâncă şi un izvor
-nici măcar nu le-ai salutat!
m-am plecat sub tălpile fiecărui om
lângă picior ţi-am căutau o umbră
o urmă
o frunză care să cadă peste mine
să-mi acopere trupul
să…!
nu mai am vise
după cârpele noastre aleargă doi puştani
s-au pus
statui
morţi la porţi şi câteva lumânări
puţină tămâie mai trebuie pusă peste cruce
ca să nu pută iubirea amoniac!
