Jurnalul zilei de ieri
(Primul an al tăcerii)
Profetul Nebun, în marea de întuneric ţi-a zis: „inima îmi cântă nebunia ce mi se bate de stânci. Lumina mă conduce muşcând din petalele trandafirii, hrănind tăcerea ce a zidit stânca”.
Apoi te-a întrebat: „îţi spun ţie toate astea ceva?”. După o clipă în care nici măcar nu ai apucat să pipăi stânca, să îţi forţezi ochii în „marea de întuneric”, şoptit, ţi-a spus :”nu poţi rupe cercul. Ţi-am spus cuvinte pe care nu ai să ştii să le porţi. Le vei lăsa deoparte sau te vei lupta cu ele ca şi cu o sferă uriaşă, încercând să o prinzi de la colţuri”.
***
Inima îşi opreşte sângerarea şi petalele se şterg. Lumina hrăneşte bătăile ritmice, iar tăcerea devine linişte. Stânca e drum pe care întunericul păşeşte, însoţit de tine. Nu te izbeşti, nu te întorci, nu te pierzi.
Porţi lumina în inimă şi întunericul alături, cântărindu-le în balanţa drumului ce îl parcurgi.
***
Zici atunci : lasă sfera şi decupează în stâncă o cruce pe care să o porţi până golul muntelui se va umple de tine …
