Cei cinci oameni pe care îi întâlneşti în Rai
“Această carte este o poveste despre un om pe nume Eddie şi începe cu sfârşitul, când Eddie moare într-o zi însorită. Poate părea ciudat să începi o poveste cu sfârşitul. Dar toate sfârşiturile sunt un fel de începuturi. Doar că nu ne dăm întotdeauna seama de asta”
Cam aşa începe cartea lui Mitch Albom, apărută la Editura Humanitas în colecţie “Raftul întâi”. Autorul, om de presă american, reuşeşte să-şi vândă acest volum în cel puţin 36 de ţări între 2003 (anul apariţiei în America) şi 2006 (când apare şi traducerea în limba română).
Mi-e greu, în prima fază, să nu-l banuiesc pe autor de demagogie. Motivele sunt simple:
-în primul rând titlul, parcă desprins din filmele americane cu poveşti despre îngeri şi aripi pe care plutesc visele fiecărui om
-în al doilea rând începutul acestui roman. Deschizi carte şi vezi titlul primului capitol “Sfârşit”.
-În al treilea rând, desfăşurarea acţiunii, mersul lucrurilor, spunea mai sus, pacă desprinse din filmele americane cu happy end.
Şi totuşi, Albom se încadrează în tiparul scriitorului popular. Americanul tipic ce bate moneda pe un subiect cu mare priză la public.
Plecând practic de la ideea că există (sub o formă sau alta) viaţă după moartea corporală, terestră, Albom conturează o poveste ciclică în care un om simplu cu poveşti, vise, iubiri, dorinţe, cu dezamăgiri şi căderi, trece peste o punte (imaginară) de la ultimile 50 de minute din viaţa sa la primele contacte cu “lumea de dincolo”. Şi pentru că omul a iubit, a fost cinstit, a ajutat pe alţii şi şi-a sacrificat viaţa pentru a altora, ajunge, bineînţeles, în Rai.
Nu trebuie negat talentul de narator al autorului care reuşeşte să te prindă printre cuvintele şi imaginile, pictate pe retina ta de citititor, de la primele pagini.
Care sunt cei cinci oameni pe care îă întâlneşti în Rai? Asta veţi descoperi şi voi. După care vă coborâţi dintr-un autobuz aglomerat (cartea nu-ţi răpeşte mai mult de o cursă cu 331) fără să vă mai gândiţi la Rai sau la cum puteţi influenţa viaţa celorlalţi, dar cu un zâmbet de mulţumire pe buze.
