Jurnalul zilei de ieri
prima pagină (11.05.2007) Recviem pentru un înger
Nu am mai vorbit despre îngeri. Mult timp am păstrat tăcerea, am lăsat umbrele să acopere aripile îngerului cu sâni voluptoşi şi ochi de primăvară pentru a uita că se poate zbura peste mări, peste vieţi, peste câmpuri ucigător de verzi.
Am lăsat îngerii să se bată singuri, cu unghiile frumos conturate să-şi sape tranşee printre cadavrele plimbătoare ce poluează planeta într-o relitate aparentă. Realitate în care oamenii îşi pun trupul în cavouri imediat ce ajung să-şi contureze conştiinţa acestei realităţi aparente, iar sufletul îl aşează conştiincios în borcane cu formol.
Şi-atunci, îngerii, cu aripi biencefale, cu ochi primăvăratici, cu sâni voluptoşi şi fese euclidiene, coboară spre braţul meu stâng, strâns, sărutând pielea deşertificată. Şi tot atunci crinii cresc ca nişte tatuaje. Crini cu aripi, cu sâni voluptoşi, crini îmbrăcaţi în alb, crini pictaţi în sepia cu limba, crini fără miros de morgă.
Cum să nu cânţi, cum să nu-i prinzi în braţe, cum să nu alergi printre crinii în sepia, cum să nu te sinucizi în ochii lor primăvăratici, cum să nu calci realitatea aparentă şi să spargi borcanele, reuşind să intoxici sufletele înecate în formol?
Te aşezi în faţa orgii din Biserica Neagră iar mâinile calcă peste clape în diagrama paşilor de înger. Tuburile bat cristalin clopote apocaliptice.
Îngerii se scaldă în apusul de lună plină iar mările cresc nuferi de sare în care ochii tăi recunosc partiturile reflectate de ochi primăvăratici şi aripi ce topesc umbrele în spuma valurilor.
Şi-ţi cântă atunci ochii înălţarea spre ceruri şi te îmbracă îngerii în mantii cusute cu peţiol de Lilium Candidum şi-ţi cresc aripi de crin şi plângi cu lacrimi de nuferi săraţi în timp ce urci, în timp ce-ţi înalţi ochii primăvăratici, sânii voluptoşi, aripile de crin învăluite într-o manta biencefală, alături de îngerul pentru care muzica mortuală a fost apă vie, apa vieţii…
