Oamenii vin şi pleacă. aşa sunt făcuţi ei: să apară din Ţara-Lui-Nimeni-Vodă, să îţi dea două palme şi apoi să dispară.

unde dispar? habar nu am. dar ştiu că dispar.

uneori ei vin în viaţa ta şi parcă apare soarele… te bucuri, începi să zâmbeşti timid, ai un zâmbet fragil, dar îl ai. ei, cică, se bucură de zambetul tău… te iau de mână şi te învaţă jocurile copilăriei, îţi arată unde e de fapt cerul şi pe unde se naşte soarele…

la un moment dat dispar… sunt la un telefon distanţă dar nu îl poţi da… de parcă ar fi în altă lume… de parcă ai fi în altă lume… ei de ce nu îl dau? ei nu au nevoie???

Mitruţ, la mulţi ani!