Prima zi

Cuvintele astea nu se mai leagă cu gândurile mele. Deciziile se transpun într-un con de umbră. Atitudinea e doar un vis puţin mai întunecat, puţin mai albastru (pe alocuri) din care ţâşneşte fumul ochilor mistuiţi de lumina faptului împlinit.

Bucuria se transformă treptat în frunze uscate, iar deşertăciunile se strâng toate în jurul ipocriziei.

Când, cum?

În fiecare clipă. Cu ajutorul părţilor “tăcute” ale celor trei circuite centrale din mintea fiecărui om, vezi:

“Patruzeci de mii de capete zac în balta sângelui tău şi încă patruzeci de mii de mâini le adună.

Din câţiva stropi clădesc un palat în care se desfată şi se lasă pradă involuţiei patruzeci de trupuri fără capete.

Îţi rămân doar 5 picături de sânge pe care le culegi pe un fir de păr. Apoi le pui la loc de cinste, lângă inima ta: nici om şi nici animal să nu crească din tine.

Puritatea sângelui rămas atinge începuturile. Te apropii să guşti dar te apleci este mii de frunze ce ţi se pun ca un scut în cale.

Nu există ramuri din mintea ta pe care să nu le poţi da la o parte, pe care să nu le poţi controla. Dar în mintea ta nu există picătură de sânge care să nu fii fost culeasă de pe câmpul rece al bătăliilor.

Aşa mor înţelepţii şi aşa se sting colecţiile-de-idei.”

a doua zi

A doua zi

40 de clopote bat! Goliciunea mea îmi ascunde sufletul şi gândurile încep iar să colinde văile şi dealurile raţiunii. Cinci zile nu am îţeles nimic şi nici acum nu înţeleg mai mult. Am ochii cârpiţi cu ceară de albine şi din gură îmi curge mierea. Mâna dreaptă mi-am crestat-o şi din ea alunecă un firicel de lapte în cazanul în care forfoteşte lumea. Sufletul nu ia parte la ceremonie! Eu nu iau parte la ceremonie pentru că mai mult ca oricând trupul îmi e străin. Mâinile nu-mi ţin în palme inima, picioarele îmi strivesc ochii, buzele se amestecă în nisip şi mâl iar eu nu cunosc apa ce vine să le spele.

a treia zi 

A treia zi

Vântul nu mai bate dar încă mai plouă. Nu înţeleg valurile astea! Pata neagră se măreşte pe zi ce trece şi cuprinde în răscrucile vânturilor centrul luminii ce pare a renunţa la a mai trimite zilnic scrisori.

E greu de înţeles. Accepţi să zideşti negrul şi durerea în coapsele tale. Îţi place să-ţi vezi ochii fumegând în sânge şi degetele să atingă spini înroşiţi. E mult mai uşor aşa- El se desprinde de mâna copacului uscat apoi îl despică în lovituri rari de secure. Îl îngroapă şi toarnă apă peste fibrele lui plăpânde ca să putrezească mult mai repede şi mult mai frumos.

Astăzi nu am văzut nici o poezie. Doar un copil săpa cu părul, finisând marginile mormântului în care zăcea copacul, de acum putrezit. Tatăl îl certa. Mama încă îi mai plângea printre degete cu lacrimi mucegăite, iar el săpa şi lustruia fiecare margine a gropii. În mâini, trupul putrezit, i sefăcea pământ iar un suspin curgea printre degetele ce nu înţelegeau şoaptele: “mă doare că te pierd, copilul meu drag, dar mă aşez la rădăcinile tale să-ţi creşti din mine frunzele de nuc şi cojile galben-amărui.”

a patra zi

A patra zi

Încă mai mă întreb dacă e vreo diferenţă între un idiot şi unul care se preface a fi idiot. Presupun că teoria nu este valabilă (oricare ar fi ea) şi pentru cretini, deoarece există posibilitatea ca funcţiile creierului unuia care imită un cretin să se atrofieze.

Atacul asupra persoanei X se poate reflecta în inimile celor din jurul acelui X , în repulsia faţă de acesta. La polul opus se află compătimirea şi, astfel, principiul dualist îmbracă grupul apropiat al lui X într-o haină bine mulată pe corpurile intrate în putrefacţie.

Maturitatea. Elementul decisiv îl constituie trăirea şi forţa ce acţionează ca un bisturiu asupra elementelor impure conturând astfel un schelet nobil, umplut fiind de carnea faptelor de zi cu zi. Întrebarea care se pune e următoarea: se poate pune pe grătarul din care se hrăneşte raţiunea, carnea aceasta? Există posibilitatea ca elemente impure, care s-au strecurat totuşi în alcătuirea acestui corp, să se scurgă peste flacăra demodată a focului întreţinut de scheletele nenobile sacrificate în acest scop.

O astfel de naraţiune care îşi serveşte semenii la masă poate depăşi Zidul Complexitaţii şi poate ajunge astfel Om (“veriga (…) dintre maimuţă şi om suntem noi!”)?

zilele 5, 6

A cincia şi a şasea zi

“Sunt Doamne şi îngeri/Ce zguduie Cerul”. Îi vezi pe stradă cu ochii pătrunzători, cu aripile legate, căutându-te. În vis îi întâlneşti în mijlocul aburilor imaginaţiei.

Încă se mai învârt valurile minţii, în jurul aripilor plecate cu umilinţă, dar îngerii-şi pot sălta oricând trupul în mijlocul stelelor şi umbra lor poate mişca Pământul.

zilele 7, 8