A IX-a Sesiune a Centrului pentru Dezvoltarea Creativităţii

Politehnică, 10 octombrie 2009, ora 8:00.

Intrarea în sală s-a făcut pe Gaudeamus apoi a urmat introducerea. S-a vorbit despre Academia Oamenilor de Ştiinţă din România, despre scopul acesteia, despre implicarea în activitatea universitară, despre colaborarea studenţilor cu AOSR etc.

2009 – An European al creativităţii şi inovării

Iancu Ştefan, membru AOSR, a discutat despre inovare ca fiind mijlocul de conversie a unor cunoştinţe noi în beneficii economice sau sociale.

Potrivit acestuia, trebuie urmate patru faze:

-conceperea unei idei fundamentată ştiinţific

-transpunerea industrială

-o protecţie puternică (în mod special în ceea ce priveşte drepturile de autor)

-impactul pe piaţă.

Un pas pentru o sută de oameni înseamnă mai mult decât o mie de paşi pentru un om şi nevoia unui Sistem Naţional de Inovare.

A urmat înmânarea Atestatelor de practică (potvivit prof. Chiuţă, unice în România), ing. Mihai Olteneanu, jurnalist de ştiinţă, a discutat despre istoria învăţământului ştiinţific şi tehnic românesc comparativ, în Ţara Românească şi în Moldova, respective Gheorghe Asachi şi Gheorghe Lazăr.

S-a discutat şi despre cursurile de iniţiere în istoria şi filosovia Ştiinţei si Tehnicii apoi Dumitru Constantin Dulcan a discutat despre cea mai importantă lucrare a sa “Inteligenţa Materiei”.

Câteva lucruri mi-au ramas în minte din elaborata prelegere, unele nu au chiar legatură directă cu cartea, dar sunt de amintit: în primele 3 minute de după moarte, toate celulele sunt încă vii; mişcarea e o soluţia stabilităţii formând câmpurile organizatorice; evoluţia apare datorită inteligenţei adaptative de la nivelul celulelor.

În concluzie, cartea scrisă de Dumitru Dulcan a fost scrisă pentru a afla adevărul, care reprezintă conştientizarea inteligenţei şi a sensului dat, potrivit autorului.

In viitorul apropiat promit să revin cu o recenzie a cărţii mai sus menţionată, ea fiind disponibila şi gratuit pe internet.

Bineînţeles că s-a exprimat dorinţa de a extinde la nivel naţional manifestările Centrului pentru Dezvoltarea Creativităţii sub egida AOSR. A fost adusă în discuţie şi importantă editurilor tehnice, edituri care te ajută “să creşti mare” promovând şi publicând tratatele, lucrările ştiinţifice chiar şi a celor mai puţini celebrii. Trebuie să ai ceva de spus. Atât! Pentru că se poate, pentru că există uneltele la îndemâna oricui! Atât editura ICPE-ului cât şi ce AOSR stau la dispoziţie.

În câteva cuvinte aş spune că a fost o întâlnire importantă pentru cei care au înţeles măcar 30% din ce s-a discutat acolo, o sesiune, un seminar, o poartă spre acea şcoală nonformală care te învaţă ceva mai mult decât te învaţă şcoala. Defapt te învaţă cum să fii un om de ştiinţă nu să ai doar noţiuni tehnice.

Mulţumesc Onica Liliana-Carmen pentru poze.

recomand:

universul energiei şi universul ştiinţei

m-am lasat

de fumat, bineinteles. asa ca toti si toate care savurau o tigara in rotocoalele fumurii ale versurilor mele (in care eu fumam o tigara), primesc din partea mea un: “imi pare rau, dar fumatul dauneaza grav sanatatii chiar daca umple de iluzii mintea”.

prietena mea imi zice ca am tenul mai deschis, ca arat mai bine, eu am inceput sa zic ca oamenii “put a tutun” nu cum ziceam pana acum ca “miros a tutun”. antrenorul online ( help-eu.com )imi zice ca am economisit bani.

totusi, chestia cu lasatul (fie ca e la moda, fie ca e de nevoie sau de orgoliu) e destul de dificila. pentru ca chiar daca raduleasca isi arata chilotei, chiar daca sunt cateva zeci de campanii pe an impotriva fumatul si mai sunt vreo doua duzine de site-uri cu informatii despre efectele negative ale tutunului, ajungi repede la concluzia ca nu e chiar simplu sa te lasi de unul singur chiar daca de la tine incepe.

acum trei saptamani eram in gara pe niste scaune albastre din plastic si fumam ultima tigara din pachet. dupa ce am terminat-o am zis ca e ultima. si ca e si ultima data cand zic ca e ultima. am aruncat chistocul, am aruncat tigara si am inceput sa beau din cafea. trenul venea peste doua ore si jumatate. mi-am cumparat apa si chestii de rontait ca sa nu-mi iau tigari. drumul e destul lung incat sa vrei sa fumezi (il facusem deja de cateva ori bune),in gara de nord primul lucru pe care il faceam era sa-mi aprind o tigara, la iesirea de la metrou inca una. si tot asa.

de data asta a fost altfel.

chiar daca mananc pufuleti si pufarine cot la cot cu piticii de la gradinita, chiar daca nu mai beau cafea si cola ci beau lapte sau iaurt, chiar daca nu mai stau cate doua ore si jumatate pe zi (cel putin) ca sa fumez, chiar daca lucrurile astea imi creau o imensa bucurie, chiar daca a trebuit sa renunt la acea bucurie, ma consider tot un om normal.

primul efect pozitiv: dimineata pot sa fiu lucid. si la o ora oricat de matinala vreau eu!

acum e randul vostru!

P.S. : 21 de zile, 1 sustinator principal (A., bineinteles, prietena mea), 1 antrenor online, 14 sustinatori, 3 sceptici.

Calatoria

Afisul. primul lucru care m-a prins. era pus pe la unirii, la metrou. suna bine “Calatoria”, apoi un soc : dupa Pescarusul Jonathan Livingstone.

“ Sunt Jonathan Livingstone.
Incepe calatoria mea spre paradis.
Destinatia aceasta
nu este un loc sau un timp.
Este oriunde si oricand.
Daca nu ai rau de inaltime…
urmeaza-ma.”

de aici incepe povestea… adaptarea buna, chiar perfecta. totusi te-as sfatui sa citesti nuvela inainte de a merge la spectacol.

oricum, impactul e foarte puternic. jocul facut de cei 5, muzica, mulajul media … toate te prind si pe tine in povestea zborului. te prind intr-un mod aparte… iti amintesti si tu ca ai avut la un moment dat aripi pe care le intindeai intr-o revelatie. parca iti impingeai si tu limitele, demult, intr-un vis din care nu-ti mai aduci aminte decorul. parca primeai si tu critici, erai alungat… si … si Jonathan nu renunta pentru ca visul lui e sa-si depaseasca conditia…

Distributia:

Istvan Teglas
Lari Cosmin Giorgescu
George Albert Costea
Silviu Bertalan
Ioana Marchidan

Costume: Raluca Fratiloiu by EFIRAL Design
Video-proiectie: Andrei Tugulea
Scenografia si regia artistica: CHRIS SIMION
Coregrafia: IOANA MARCHIDAN

“ Cerurile te incarca in diferite feluri.
Cauta neincetat sa ramai liber.
Inima ta poate iubi tot ce doreste.
Viata nu are nici o valoare inchisa intre limite.
Te desavarsesti mereu.
In fiecare rasarit de soare se naste ceva frumos.
Calatoria aceasta nu are sfarsit.”

P.S. Mergeti oameni bun, mergeti la teatru!

Veronica se hotaraste sa moara- la Odeon

miercuri, 21 ianuarie. ploua murdar si destul de rar. dar vor veni si ploile care descompun totul in cale… si apoi… va fi vremea cu mult verde. verdele ce te ucide cu muscatura lui veninoasa daca nu poti sa-l bei din shot-uri dupa care sa dai repede cu petale de alb, rosu carmin, galben – nebunia primaverii.

dar pana atunci o seara la Odeon. cartea (citita din curiozitate) nu promitea prea mult. dar cum ma intriga ideea unei piese pusa pe o scena dupa romanul lui Coehlo am zis sa merg si sa vad si apoi sa pic intr-o stare isterica de visare feminina.

bun. inceputul mi-a placut, sala a fost draguta, publicul tacut (prea tacut. fara reactii as zice. parca la sfarsit a aplaudat la comanda). mi-a placut in general trecerea de la o scena la alta, integrarea moemntelor in care se schimba decorul in spectacolo, un plus mare la capitolul decor – cred ca a fost cea mai buna gaselnita.

a mai fost una cu personajul-povestitor Coehlo care intra si povestea sau citea fragmente din carte dar i-as aseza un minus in dreptul lui (nu a fost un personaj coerent, a suprapus nejustificat momente etc.). ca sa nu mai zic de scena in care spune nenea povestitorul cum “veronica inchise ochii si vazu cum si emanuel ii inchise pe ai lui”.

La capitorul “plusuri”, de remarcat Veronica pentru cateva momente in care a spus mai mult decat a lasat impresia ca poate (si nu, nu e vorba de sanii ei din faza cu pianul sau din reflexia lor pe capacul pianului -iar o cheita draguta, ci de rolul facut).

bineinteles, si a aici s-a intamplat sa remarc personajele secundare care, in mare parte, erau acolo si care au facut un rol excelent, care aveau o poveste in ele ce curgea firesc.

totusi nu e un spectacol pe care sa-l pot recomanda cu toata caldura. merita doar in situatia in care nu ai ceva mai bun de facut.

da, e bine ca l-am vazut pentru ca am scapat de teama ca nu cumva sa ma trezesc pe strada sin in timpul unei discutii banale si nu pot spune ce am facut aseara. ma bucur ca am vazut actori buni si fara “nume” si imi pare rau ca am vazut “nume” si nu actori.

in rest… ne vedem la “Calatoria”!

P.S.: mergeti oameni buni, mergeti la teatru!

“noi cinci”, ei sase defapt!

Omul frumos e in primul rand om, apoi e frumos. pe langa asta mai are o mimica uluitoare, o pofta de viata de neegalat, o privire plina de ganduri si o minte zambitoare.

“Noi cinci” produs de Compania Puric si prezentat in premiera la Teatrul “Constantin Tanase” saptamana trecuta, face omul sa inteleaga frumosul chiar daca se apeleaza la simbolism ce necesita o doza mai mare de concentrare si, nu-i asa, am ajuns sa fim atat de comozi incat nu mai mergem la teatru ci ne uitam la un DVD cu piesa respectiva.

mesajul transmis, unul puternic, e o resuscitare a constiintei, o incercare de a pune omul in contact cu oamenii in diferite contexte sociale iar reactiile lor sunt putin diferite decat cele obisnuite in societatea noastra pentru a sublinia ca se poate si altfel si nu ne costa mai nimic … poate o privire, un zambet, o mangaiere.

dar nu doar in raport cu omul si societatea e pus omul ci si in raport cu natura care are armele ei pentru a lupta cu viermii ce-i rod din trunchi.

cei cinci, ei cinci care stau pe scena, au puterea de a-ti spune mai multe lucruri decat poti sa intelegi pe minut si cel putin pana am sa-l revad acest spectacol imi va produce blocaje cand voi incerca sa vorbesc despre el penrtu ca de fiecare data voi incerca sa nu-mi scape un element, o scena, o reactie.

pe curand, pe alta data.

PS1: da, chiar ai impresia ca in umltima scena ploua:)

PS2: veniti oameni buni, veniti la teatru!