Limitele. am putea spune că nu există. şi dacă ele nu există, atunci momentele în care nu mai putem trece mai departe, momentele în care spunem că “am ajuns la limită” sunt doar momente pe care nu avem capacitatea să le administrăm aşa cum trebuie, în care pur şi simplu ne demonstrăm că nu ne cunoaştem pe noi, că nu suntem capabili să ne controlăm capacităţile, să le exploatăm, sunt momentele în care îl luăm pe “nu” în braţe. asta nu înseamnă neapărat că am găsit o soluţie confortabilă, ci doar că subconştientul ne-a păcălit. din nou.
limitele. ele nu există. sunt doar situaţii impuse de noi, de societate sau de mediu. dacă forţăm aceste situaţii descoperim că limita nu există dar a apărut o nouă situaţie… o nouă limită. împingem mai departe, tot împingem şi începem să ne certăm cu zeii, să-i acumzăm că sunt alcoolici, că încă sunt mahmuri, că ar trebui să bea mai multă cafea şi să-şi ia spirulină… dar nu ne dăm seama că totul ţine de noi.
limitele nu există. noi… poate
Publicat de Lilium 
