21.04.2007 (pagina a doua)
E destul de interesant să te urmăreşti pe tine, copilul, să te vezi cum pândeşti femeile la colţ de imaginaţie, gata oricând să le smulgi părul de pe picioare şi să-l îndeşi între degetele, între buzele, între fesele lor bronzate şi nefolosite de ceva vreme…
E interesant să-ţi pui în faţă o oglindă mare şi, cu un binoclu, să te uiţi în ea, că poate, poate, îţi găseşti iluziile rătăcite pe acolo.
La fel de interesant e să fii cleptoman. Şi nu unul oarecare ci unul specializat: să furi pixuri şi acasă să ţi le înfigi în ochi de draci că după ce le-ai luat ţi s-au furat şi ţie cuvintele…
E interesant să te vezi când mori. Să stai şi să te uiţi la tine, zăcând într-un spital de tuberculoşi , şi tu, cel care se vede pe el murind, să-ţi iei sticla de votcă şi ţigările FILTER, apoi să te apuci să bei şi să te pişi pe ziduri de râs.
Le fel de interesant e să te vezi cum un înger te ia de mână şi te preintă slugarnic Sfântului Petru, iar tu să-I bagi pe rând în pizda mă-sii, respectiv în originea divină. După care să te uiţi din nou la tine şi să-ţi dai seama că nu mai exişti sub nici o formă.
Sunt interesante orele în care, chiar dacă nu mai exşti, stai şi te uţi la tine, care eşti planetă unde plouă cu sâni, iar tu, neexistând, nu-i poţi culege, măsura, sorta. Şi atunci te întorci la nenea Petru şi îi spui că te căieşti.
E interesant să te uiţi la tine, cel întors la nenea Petru să-i spună că se căieşte pentru trimiterile de mai sus, cum stai în faţa unui moşuleţ şi-ţi curg balele în barba lui la gândl planetei ce-o să fii şi la ploaia de sâni.
E interesant să te uiţi la tine! Planetă, pe care plouă cu sâni. Te uiţi la tine şi te vezi cu mâinile îndreptate spre bola înnourată de sâni. Primul care îţi pică în mână e fleşcăit, iar din sfârc nu curge lapte ci un lichid asemănător puroiului la culoare şi miros.
E interesant să te vezi cum îţi strângi corpul-planetă şi te întorci la nenea Petru ca să-l rogi să te trimită pe Pământ, să te facă din nou copil ca să-ţi poţi pândi în linişte femeile la colţ de imaginaţie.
E interesant să te uiţi la tine. Trimis pe Pământ de nea’ Petru. Să te vezi o frunză ce creşte, devine un puiet de fag, un fag. Tăiat de la rădăcini e făcut mobilă, făcut foc, fum, căldură, cenuşă, dar în nici un caz o planetă pe care plouă cu sâni pleoşcăiţi.
E şocant să vezi că defapt fagii sunt copiii trimişi de nea’ Petru pe Pământ pentru că pândeau femeile la colţ de imaginaţie, să le smulgă părul de pe picioare şi să-l îndese între coapsele, buzele, degetele lor bronzate şi nefolosite de multă vreme.
click pentrusecţiunea obsesia hârtiei
La începutul paginii
No Comments » | 
obsesia hârtiei | 
Permalink
Scris de Lilium
