pasărea nu e semn bun. când îţi intră o pasăre în casă nu e semn bun. dacă e nor afară, pasărea nu ar trebui să stea în casă. păsările caută norii să-şi răsucească aripile printre fulgere. aşa devin păsările nemuritoare.
dacă pasărea a intrat în casa ta şi nu a ales norii atunci înseamnă că vrea ceva de la tine. vrea să îi prinzi tu aripile în palme, să o mângâi uşor, să-i tai unghiile şi să-i aranjezi penele dar să nu i le vopseşti în portocaliu. pentru că iar e semn rău. e semn ca îţi lipseşte soarele.
când îţi intră o pasăre în casă e semn că pasărea vrea să moară. şi mai înseamnă şi că tu trebuie să te duci printre nori şi să-ţi răsuceşti aripile printre fulgere.
Publicat de Lilium 


