Triumviratul Producători de ţigări, Orbit şi Vânzători.

De la un timp s-a creat o coaliţie monstruoasă între vânzători şi Orbit. nu eram afectat de treaba asta până mai acum ceva vreme când la ţigări trebuia să primesc rest 40 de bani. de atunci am mestecat orbit de mi s –au curăţat dinţii. unul cate unul.

 

acum altă vreme ( ceva mai recent) eram în culmea fericirii : ţigările aveau preţ divizibil cu 5 ceea ce le-a pricinuit destule pagube celor de la orbit şi, totodată, vânzătoarelor. drept urmare s-au scris petiţii din partea ultimelor către producătorii de ţigări să mai pună şi ei 10 bani la pachet că toată lumea trebuie să mănânce o pâine.

 

acum eu nu ştiu care companie/aşociaţie a vânzătorilor are acţiuni la care… dar ştiu sigur că am să-mi schimb vreo 10 lei în monede de 10 bani, le voi depozita în jumătatea goală din geanta ce-o plimb zilnic către birou şi voi protesta în acest fel împotriva coaliţiei monstruoase. nu voi mai mesteca orbit în veci şi nici acum, şi voi aştepta până la ultimul cent, pardon, ban. poate aşa vânzătoarele nu-şi vor mai face target-ul la pachete de gumă de mestecat vândute şi se vor reprofila pe eugenia. şi-un tec.

Nu scrie ca Camelia!!

Camelia Călăuz(punct)

În concepţia domnului Nicolae Scheianu, mai sus numita are ” atâta încredere în puterea cuvântului scris încât, pentru ea, hotarele dintre realitate şi ficţiune se întrepătrund şi deseori, cum se întâmplă la firile cu sensibilitate mărită, nu ştie de care parte se află. (Dacă ele există) . Micul roman pe care l-a scris (numit Destin n.c.), parcă după un dicteu automa, are la bază o experienţă de viaşă nu tocmai obişnuită”… şi alte bla, blauri… ca cele de mai sus.

Mie, cititorului, acest roman igienic (care acţionează ca un laxativ când îl citeşti stând pe w.c.)îmi aduce “miresme” de telenovelă diareică în nări.

Citesc primele zece pagini şi aflu că există o familie îndurerată, o familie care îşi făcea planuri (socialiste) să-şi petreacă revelionul (cu pile) într-o cantină (restaurant, cică) a inteprinderii unde aveau şi eu cunoştinţe. familia asta e îndurerată pentru că nea Dan şi-a dat obştescul sfârşit în ultima zi a anului sub un morman de betoane.

să vedem ce mai mirosim mai departe:

- un spirit (soţul Dan îşi călăuzeşte soţia spre drumul sinusoidal al credinţei)

- un copil de 3 ani care transportă existenţa efemeră în cerurile veşnice…

În rest… nu m-a mai interesat pentru simplu motiv că pe la pagina 25 am tras apa. Destinul.

Camelia Călăuz, Destin, Editura Omega, Baia Mare, 1997