Into the wild. filmul.

…societatea poate fi considerată şi ea o sălbăticie dar se pare că supravieţuim prea mulţi în ea. chiar dacă uneori pagubele sunt inestimabile, sechelele nu mai pot fi tratate, reuşim să supravieţuim.

de ce filmul ăsta? două motive: mi-a fost recomandat şi mi-a plăcut. defapt, am ales filmul ăsta pentru că dorim cu toţii, câteodată, să evadăm, să ne facem fraţi cu natura, să uităm de tot şi toate, să ne luăm cortul şi să uităm de ziduri, chiuvete la care nu curge apa, duşuri, praf, străzi, zgomot… să fim doar noi, cu noi înşine.

se poate. filmul ăsta mi-a arătat încă o dată că se poate. îţi trebuie doar un motiv suficient de puternic şi pleci. nici nu ai nevoie de prea mulţi bani. chiar nu ai nevoie deloc de bani.

înveţi să supravieţuieşti destul de repede… totul e frumos până când îţi dai seama că vrei să te întorci, că te-ai cam săturat de înfrăţire, de căutare, că locul tău e în mijlocul celeilalte jungle…

povestea filmului (şi filmul are o poveste), e interesantă… dar mai bine vedeţi filmul.

Lacul Sărat. Brăila

Zi caldă. facem planul pentru a doua zi. ar merge puţină plaja, una-două lungimi de bazin dacă se deschide între timp, o bere rece şi alte câteva lucruri mici…

6.30.sunt în microbuz. şoferul, enervant de pupincurist şi pus şi pe ceartă cu cei ce nu-l înţeleg, conduce de mă face să mă gândesc serios la cele două asigurări de viaţă neplătite.

Ajung. atmosfera e puţin înorată la propriu şi la figurat, bate si vantul… , tramvaiul se lasă puţin aşteptat.

Călătorie de 10 minute prin câmp cu tramvaiul. Ajungem: Lacul Sărat. un scurt traseu printr-un părculeţ până la o bisericuţă din lemn, apoi printre “hotele” părăsite, se iveşte intrarea.cea cu taxă, pentru că e una şi fără taxă dar e mult mai nasol acolo. ne face tanti reducere si ne face si cu ochiul ) dar nu ne dă bilet doar ne prezintă imaginea dezolantă a lacului. stiam, tu stiai,nu şi eu că anul acesta s-a evaporat 80% din apă dar nu mă aşteptam să fie chiar aşa. ne intindem pătura de plajă, ne dezbrăcăm (observăm că suntem asortaţi), stăm puţin să mă obişnuiesc cu peisajul: femei ajunse la pensionare, cu sânii goi, date cu ulei (iachhhh) sau cu nămol, soţii femeilor, câte un copil, câţiva localnici… şi mirosul..care e cel mai important element..să nu uităm de el:>

Intrăm în apă. la a treia încercare fiindcă aici ni se părea mai curat. înainte aflăm că apa e roşie de la iod. sunt agitat, vreau să înot, ajung repede într-o zona în care mâlul mângâie abdomenul şi mă ridic, o piruietă, mă întind ca un arc, mă lansez,plonjez în apa roşie… şi nu o mai aud pe A. când îmi zice “nu!” o aud după ce ies. ţi-am zis să nuuuuuuu… de fapt îi aud râsul plin şi acum râd când mă vede atât de neajutorat: sare în ochi şi în nas. repede la duş tin să te contrazic, puţin mai lent la duş pentru că nu puteai să vezi nimic de la sare şi o oră bună de râs.

Ni s-a facut foame, am mâncat. aproape când mai aveam doi cartofi în farfurie, “ospatarul”  vine şi întreabă: “îţi aduc sare?” şi nu am putut răspunde decât râzând. tare. el, probabil a înţeles că nu.

Sandwich-ul e delicios, elastic, numai bun ca să-ţi omori nervii, răbdarea, fericirea, bucuria, timpul, cu el moale ca o talpă de bocanc:). am baut o bere până l-a facut. probabil au o reţetă specială sau nu mai aveau de acum doi ani şi a trebuit să meargă la vecini care mai ţineau vreo trei baxuri din anul ce a trecut. în prima fază am crezut că au uitat de mine.

Au duşuri cu apă rece pe plaja plină de iarbă verde-uscată (noroc că a fos secetă şi nu a crescut prea mare), cabine pentru schimbat. de bude nu vă mai povestesc…

Măi oameni buni, cum să vă zic eu că a fost? e nasol rău de tot, exagerat de nasol, atât de nasol încât mi-a plăcut. la anul poate va fi plin lacul de la lacrimile lui băsescu scurse pline de urdori începând chiar din toamnă pe umărul turismului făcut de uda udrea.

pozele sunt disponibile la calitate slabă chiar aici

experienţa de… neuitat

din mijlocul nămolului, scorţoşi doar de la sare, pentru necititorii blogului, C. şi A.

m-am lasat

de fumat, bineinteles. asa ca toti si toate care savurau o tigara in rotocoalele fumurii ale versurilor mele (in care eu fumam o tigara), primesc din partea mea un: “imi pare rau, dar fumatul dauneaza grav sanatatii chiar daca umple de iluzii mintea”.

prietena mea imi zice ca am tenul mai deschis, ca arat mai bine, eu am inceput sa zic ca oamenii “put a tutun” nu cum ziceam pana acum ca “miros a tutun”. antrenorul online ( help-eu.com )imi zice ca am economisit bani.

totusi, chestia cu lasatul (fie ca e la moda, fie ca e de nevoie sau de orgoliu) e destul de dificila. pentru ca chiar daca raduleasca isi arata chilotei, chiar daca sunt cateva zeci de campanii pe an impotriva fumatul si mai sunt vreo doua duzine de site-uri cu informatii despre efectele negative ale tutunului, ajungi repede la concluzia ca nu e chiar simplu sa te lasi de unul singur chiar daca de la tine incepe.

acum trei saptamani eram in gara pe niste scaune albastre din plastic si fumam ultima tigara din pachet. dupa ce am terminat-o am zis ca e ultima. si ca e si ultima data cand zic ca e ultima. am aruncat chistocul, am aruncat tigara si am inceput sa beau din cafea. trenul venea peste doua ore si jumatate. mi-am cumparat apa si chestii de rontait ca sa nu-mi iau tigari. drumul e destul lung incat sa vrei sa fumezi (il facusem deja de cateva ori bune),in gara de nord primul lucru pe care il faceam era sa-mi aprind o tigara, la iesirea de la metrou inca una. si tot asa.

de data asta a fost altfel.

chiar daca mananc pufuleti si pufarine cot la cot cu piticii de la gradinita, chiar daca nu mai beau cafea si cola ci beau lapte sau iaurt, chiar daca nu mai stau cate doua ore si jumatate pe zi (cel putin) ca sa fumez, chiar daca lucrurile astea imi creau o imensa bucurie, chiar daca a trebuit sa renunt la acea bucurie, ma consider tot un om normal.

primul efect pozitiv: dimineata pot sa fiu lucid. si la o ora oricat de matinala vreau eu!

acum e randul vostru!

P.S. : 21 de zile, 1 sustinator principal (A., bineinteles, prietena mea), 1 antrenor online, 14 sustinatori, 3 sceptici.

pasărea- semn de carte

pasărea nu e semn bun. când îţi intră o pasăre în casă nu e semn bun. dacă e nor afară, pasărea nu ar trebui să stea în casă. păsările caută norii să-şi răsucească aripile printre fulgere. aşa devin păsările nemuritoare.

dacă pasărea a intrat în casa ta şi nu a ales norii atunci înseamnă că vrea ceva de la tine. vrea să îi prinzi tu aripile în palme, să o mângâi uşor, să-i tai unghiile şi să-i aranjezi penele dar să nu i le vopseşti în portocaliu. pentru că iar e semn rău. e semn ca îţi lipseşte soarele.

când îţi intră o pasăre în casă e semn că pasărea vrea să moară. şi mai înseamnă şi că tu trebuie să te duci printre nori şi să-ţi răsuceşti aripile printre fulgere.

Limitele…

Limitele. am putea spune că nu există. şi dacă ele nu există, atunci momentele în care nu mai putem trece mai departe, momentele în care spunem că “am ajuns la limită” sunt doar momente pe care nu avem capacitatea să le administrăm aşa cum trebuie, în care pur şi simplu ne demonstrăm că nu ne cunoaştem pe noi, că nu suntem capabili să ne controlăm capacităţile, să le exploatăm, sunt momentele în care îl luăm pe “nu” în braţe. asta nu înseamnă neapărat că am găsit o soluţie confortabilă, ci doar că subconştientul ne-a păcălit. din nou.

limitele. ele nu există. sunt doar situaţii impuse de noi, de societate sau de mediu. dacă forţăm aceste situaţii descoperim că limita nu există dar a apărut o nouă situaţie… o nouă limită. împingem mai departe, tot împingem şi începem să ne certăm cu zeii, să-i acumzăm că sunt alcoolici, că încă sunt mahmuri, că ar trebui să bea mai multă cafea şi să-şi ia spirulină… dar nu ne dăm seama că totul ţine de noi.

limitele nu există. noi… poate